Povestea UBIMEDIA a început în 2002, în Galați, ca o afacere de familie, concentrându-se inițial pe import și distribuție de produse auto, materii prime pentru industria chimică și alimentară. Din segmentul fluidelor auto, societatea a început să ofere partenerilor produse precum AdBlue, soluții de parbriz, diverse tipuri de antigel, uleiuri hidraulice și produse pentru cosmetică auto, cu documentație care atestă originea, calitatea și conformitatea produselor.
Colaborarea cu TrackGPS a început în 2007 și continuă cu succes până în prezent. Localizarea mașinilor prin intermediul aplicației de management al flotei se numără printre cele mai importante beneficii. Astfel, „reușim să ținem sub control traseele din lanțul de distribuție, să optimizăm consumul de combustibil și să îndeplinim cu succes angajamentele referitoare la livrările către parteneri”, susțin reprezentanții companiei. Controlul costurilor este definitoriu pentru eficiența operațională a organizației, iar soluția de management și-a dovedit eficiența și în această privință.
Administratorul flotei auto descrie mulțumit promptitudinea și profesionalismul TrackGPS, precum și raportul calitate-preț al serviciilor oferite. „Colaborarea UBIMEDIA cu TrackGPS a început în 2007 și continuă cu succes și în prezent. Am rămas parteneri datorită nivelului ridicat al serviciilor oferite, fapt ce ne scutește de multe costuri și eforturi suplimentare. Folosim cu regularitate atât aplicația web, cât și pe cea mobilă, pentru a accesa informații importante privind localizarea și traseele. De asemenea, comparativ cu perioada în care nu foloseam o astfel de soluție, se observă îmbunătățiri remarcabile: minimizarea costurilor aferente consumului de combustibil și managementul în timp real al termenelor de livrare către parteneri.”
De 17 ani furnizăm servicii de monitorizare și management al flotei care au ajutat mii de clienți să-și mențină eficiența operațională, să reducă cheltuielile fără să se abată de la calitatea oferită. Am fost flexibili, ne-am adaptat și îmbunătățit soluțiile telematice la nevoile specifice și la trendurile din domeniu. Am integrat noi funcționalități și am lansat cea mai modernă aplicație mobilă de management al flotei din România. Am învățat să punem pe primul loc siguranța angajaților, în același timp respectând cadrul legal. Clienții noștri mulțumiți sunt cartea noastră de vizită.