Cluj-Napoca, 18 ianuarie 2023 – AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță preluarea integrală a Centrul de Soft GPS SRL, cunoscută pe piață sub brandul CDS, o companie românească specializată în furnizarea de soluții pentru managementul de flotă.
„Ne bucurăm să începem anul cu o nouă veste bună pentru colegii, partenerii și investitorii noștri, prin realizarea unei noi tranzacții de M&A, de data aceasta în cadrul liniei de business de produse software – management de flotă din cadrul AROBS. Noua entitate achiziționată va consolida poziția noastră ca lider de piață în România prin cei peste 1.000 de clienți activi care se adaugă celor peste 10.000 din portofoliul AROBS. Prin această achiziție, confirmăm importanța strategică a liniei de business produse software, în special de management de flotă. În 2023, intrăm în cel de-al doilea an de prezență a AROBS pe piața de capital și avem în vedere continuarea creșterii accelerate printr-o activitate intensă de M&A. De asemenea, prin alăturarea unor noi companii, urmărim în permanență să ne creștem prezența pe piața de produse software”, a declarat Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS.