Soluția Date CAN – legătura ta directă cu computerul de bord al mașinii
13/06/2023
Cea mai mare provocare pe care o întâmpini ca manager de flotă este menținerea echilibrului între siguranța șoferilor și costurile de exploatare ale flotei, de aceea, este esențial să cunoști în permanență statusul funcționării vehiculelor.Soluția de Citire a Datelor din Computerul de Bord (CAN), oferă informații direct din platforma CAN, conectată la computerul de bord al vehiculului. Este implementată cu ajutorul unor echipamente care colectează date cu privire la kilometraj, nivelul și consumul total de combustibil de pe injectoare, viteza vehiculului sau temperatura și turația motorului.Una dintre funcționalitățile recent îmbunătățite ale acestei soluții este cea de citire și interpretare a codurilor de eroare DTC – Diagnostic Trouble Codes (reprezentate în bord sub forma martorului CHECK ENGINE și furnizate pe baza datelor OBD citite în timp real) prin care te menținem informat cu privire la funcționarea autovehiculelor din flotă. Astfel, navigând în aplicația de management al flotei TrackGPS, vei putea observa vehiculele care au prezentă eroarea CHECK ENGINE, cât și detalii despre aceasta. Este afișat codul de eroare, format din o literă și 4 cifre, ce indică componenta defectă a motorului și tipul de eroare. În plus, sunt incluse posibilele cauze ale apariției erorii și efectele acesteia asupra funcționării motorului. Funcționalitatea de citire și interpretare a codurilor DTC devine operațională prin instalarea soluției de Citire a datelor din computerul de bord CAN, cu ajutorul unui dispozitiv care este conectat la mufa OBD a autovehiculelor. Această funcționalitate este disponibilă doar pentru autoturisme, autoutilitare sau microbuze, fiind exceptate utilajele sau camioanele.Cu ajutorul acestei funcționalități poți identifica rapid problemele vehiculelor din flotă și poți economisi cu ușurință cele mai importante resurse: timpul și banii. Nu în ultimul rând, sunt evitate costurile mari de reparații, eventualele întârzieri ale activității sau incidentele de siguranță ale flotei și conducătorilor auto, deoarece informațiile sunt afișate în timp real și îți oferă posibilitatea de a lua cele mai eficiente decizii, chiar dacă eroarea poate fi omisă inițial de către conducătorul auto. TrackGPS este o soluție modernă de management al flotei, ce oferă o abordare proactivă și preventivă în managementul vehiculelor. Prin tehnologia avansată și capacitățile de analiză a datelor, aplicația noastră contribuie la reducerea costurilor și a timpului de reparație și, prin urmare, la creșterea eficienței și productivității afacerii tale.