Anul acesta sărbătorim 18 ani de la prima vânzare a unei licențe de monitorizare auto, 18 ani în care am avut oportunitatea să evoluăm și să dezvoltăm noi funcționalități. Aceste lucruri nu ar fi fost posibile fără sprijinul clienților noștri, care au reprezentat în toți acești ani și sursa noastră de inspirație. Am dezvoltat …
Soluția FleetCam îți pune la dispoziție informații valoroase, care te vor ajuta să îți desfășori activitatea mai eficient și mai sigur. Prin corelarea înregistrărilor video cu datele telematice și stocarea lor în Cloud, soluția permite accesul rapid la informații detaliate cu privire la orice incidente. De asemenea, ai posibilitatea de a vedea în timp real …
Industria HoReCa din România a fost una dintre cele mai afectate de pandemia de Covid-19, iar inflația actuală nu a făcut altceva decât să erodeze și mai mult profitabilitatea acestui sector economic. Prețurile produselor și serviciilor au crescut, fapt ce a pus o presiune foarte mare pe bugetele operaționale. În acest context, menținerea sub control …
Provocările cu care se confruntă un administrator de flotă din domeniul construcțiilor sunt multiple. Fie că vorbim despre evitarea pierderilor de combustibil, urmărirea modului în care angajații manevrează utilajele pe șantier și până la modalitățile în care se poate urmări progresul lucrărilor. Supravegherea este preocuparea-cheie, iar procesul se poate transforma într-unul consumator de timp în …
Nu mai este nicio noutate că era digitalizării, a 4-a revoluție industrială a impus redefinirea modului în care facem lucrurile, a comportamentului organizațiilor și a sistemelor în cadrul cărora operează. Această revoluție industrială 4.0 se bazează pe tehnologii sofisticate sau grupuri de tehnologii, cum ar fi Internet of Things (IoT), big data, cloud computing, blockchain, …
Progresele realizate în domeniul telematicii propun o monitorizare atentă a modului în care șoferii respectă regulile de circulație, dar și cum se adaptează nevoilor business-ului din care fac parte. TrackGPS propune monitorizarea modului în care angajații se comportă în timpul condusului și te ajută să reduci costurile flotei tale prin accesul la informații în timp …
Menținerea controlului costurilor depinde de numeroși factori. Cauzele cele mai frecvente care influențează cheltuieli ridicate pentru business-ul tău sunt pierderile nejustificate sau sustrageri neautorizate de combustibil, distanțele suplimentare parcurse de șoferi ori variațiile bruște de viteză. De asemenea, modul în care angajații conduc vehiculele din dotarea companiei poate influența creșterea costurilor lunare pentru organizație. Consum …
În administrarea unei flote auto, managerul trebuie să cunoască toate detaliile cu privire la starea vehiculelor. Informarea la timp de către angajați poate fi omisă sau ignorată, ceea ce duce la costuri suplimentare din partea companiei. Uneori, se ajunge la blocarea temporară a activității. Pentru a eficientiza acest proces, TrackGPS vine în sprijinul managerilor de flotă …
Monitorizarea variațiilor de temperatură și umiditate dintr-un vehicul care transportă produse perisabile vizează, pe termen lung, impactul asupra dezvoltării flotei auto pe care o deții. Alege să ai access în timp real la informații prin care îți poți asigura calitatea mărfii până la destinație. Soluția de temperatură și umiditate controlată te ajută să controlezi în …
TrackGPS by AROBS Transilvania Software este soluția numărul 1 de management al flotelor pe piața din România. Experiența de peste 15 ani a diviziei TrackGPS by AROBS este comprimată acum într-o aplicație web mai modernă, cu multiple funcții. Din dorința de a oferi utilizatorilor mai multă flexibilitate, îmbunătățirea serviciilor oferite de aplicația de Fleet Management …
Input your search keywords and press Enter.