Parteneriatul dintre AROBS și Orange Business Services a început acum mai bine de 15 ani, odată cu crearea și lansarea pe piața din România a soluției de telematică și management al flotei de la TrackGPS. Colaborarea cuprinde un istoric de proiecte comune considerabile în care au investit ambele companii. Cel mai cel important și mai recent proiect comun este Smart …
Menținerea controlului costurilor depinde de numeroși factori. Cauzele cele mai frecvente care influențează cheltuieli ridicate pentru business-ul tău sunt pierderile nejustificate sau sustrageri neautorizate de combustibil, distanțele suplimentare parcurse de șoferi ori variațiile bruște de viteză. De asemenea, modul în care angajații conduc vehiculele din dotarea companiei poate influența creșterea costurilor lunare pentru organizație. Consum …
În administrarea unei flote auto, managerul trebuie să cunoască toate detaliile cu privire la starea vehiculelor. Informarea la timp de către angajați poate fi omisă sau ignorată, ceea ce duce la costuri suplimentare din partea companiei. Uneori, se ajunge la blocarea temporară a activității. Pentru a eficientiza acest proces, TrackGPS vine în sprijinul managerilor de flotă …
Monitorizarea variațiilor de temperatură și umiditate dintr-un vehicul care transportă produse perisabile vizează, pe termen lung, impactul asupra dezvoltării flotei auto pe care o deții. Alege să ai access în timp real la informații prin care îți poți asigura calitatea mărfii până la destinație. Soluția de temperatură și umiditate controlată te ajută să controlezi în …
TrackGPS by AROBS Transilvania Software este soluția numărul 1 de management al flotelor pe piața din România. Experiența de peste 15 ani a diviziei TrackGPS by AROBS este comprimată acum într-o aplicație web mai modernă, cu multiple funcții. Din dorința de a oferi utilizatorilor mai multă flexibilitate, îmbunătățirea serviciilor oferite de aplicația de Fleet Management …
Aplicația mobilă TrackGPS are o nouă funcție: notificările push. Alegeți să fiți informat în timp real cu privire la starea vehiculelor pe care le administrați. Primiți notificări pe telefonul mobil, în mod gratuit, pentru evenimentele setate în aplicația WEB TrackGPS. Cum poți să setezi funcția de notificări push Din meniul contului tău, la secțiunea MANAGEMENT, selectezi …
Input your search keywords and press Enter.